|
Jean Alesi și-a început cariera în Formula 1 cu Tyrell în 1989 înainte de se muta la Ferrari, unde a stat 5 sezoane. În acest timp a înregistrat prima și singura victorie din carieră Marele Premiu al Canadei în 1995.
De aici a plecat la Benetton și, după doi ani dificili, s-a mutat la Sauber pentru startul sezonului 1998, al zecelea sezon în F1. Un loc 3 la SpaFrancorchamps, Belgia a fost singurul moment de glorie al acelui an.
1999 a fost iarăși un an greu pentru francez, culminând cu o ieșire emoțională după
Marele Premiu al Ungariei, când a anunțat că
părăsește echipa Sauber. A fost un an dezamăgitor cu performanțe slabe și curse
neterminate, Alesi retrăgându-se la mijlocul sezonului, cu un loc 6 la San Marino și Japonia.
2000 la echipa Prost nu a adus vreun reviriment, în ciuda faptului că lucra cu bunul său prieten, fostul mare pilot F1 Alain Prost. Alesi s-a retras în 12 din cele 17 curse în care a participat și nu a reușit să obțină nici măcar un punct în campionat. S-a lovit de colegul său de echipă, Nick Heidfeld, de două ori în cursă, și o atmosferă ciudată s-a instalat între cei doi până la finalul sezonului.
Acest an pare a fi o îmbunătățire, echipa Prost beneficiind de motorizare Ferrari și cu rezultate bune în testele din presezon. Alesi intră acum în al 13 an de Formula 1 ...
Carieră >>> |
2000 | Alesi se mută la echipa Prost, unde are un an dificil, nereușind să adune nici un punct. |
1999 | Locul 15 în campionat cu 2 puncte. |
1998 | Un loc 3 la Spa. Termină pe locul 11 cu 9 puncte. |
1997 | Termină pe locul 3 în clasament cu 36 de puncte. Se mută la Sauber, după doi ani cu Benetton. |
1996 | După despărțirea de Ferrari, câștigă primul podium cu Benetton terminând pe locul 2 la Marele Premiu al Braziliei. Per total, termină pe locul 4. |
1995 | Câștigă primul și singurul titlu din carieră Marele Premiu în Canada, de ziua sa la 31 de ani. 4 locuri II îl fac să obțină locul 5 în Clasamentul Piloților. |
1994 | Termină pe locul 5 pentru prima oară, obținând un podium în Marele Premiu al Australiei. |
1993 | Termină pe locul 6 în al treilea sezon pentru Ferrari. |
1992 | Termină pe locul 7 pentru a doua oară în Campionatul Piloților F1. |
1991 | Pilotează pentru Ferrari și obține 21 de puncte terminând pe locul 7. |
1990 | Termină pe locul al doilea în Marele Premiu al SUA, luând primul podium din carieră. |
1989 | Își face debutul în Formula1 la echipa Tyrell Ford, terminând al patrulea în Franța. Câștigă Campionatul Formulei 3000. |
1988 | Participă la primul său Campionat de Formula 3000. |
1987 | Câștigă Campionatul Formulei 3. |
1986 | Vicecampion în Campionatul Formulei 3. |