Aripi deportante | Efectul de sol | Frâne | Priza de aer superioară | Lampa spate | Volanul

O altă modalitate de creştere a forţei de apăsare în afară de aripile deportante este folosirea aşa-numitului "efect de sol"
Prin micşorarea presiunii aerului în partea inferioară a maşinilor (faţă de presiunea de deasupra) se obţine o "aspirare" a maşinii în jos şi deci o mai mare aderenţă la pistă. In practică aceasta a fost obţinută izolînd spaţiul de sub maşină cu ajutorul unor "fuste" laterale, micşorînd distanţa dintre maşină şi sol şi modificînd desenul fundului maşinii.

Apăsarea maximă se obţine pentru o distanţă minimă a fundului plat al maşinii faţă de sol şi un anumit unghi al părţii frontale a plăcii inferioare.
Avantajul acestei soluţii faţă de aripa deportantă este obţinerea unor rezistenţe mai mici la înaintare. În faţă distanţa dintre sol şi fundul maşinii e mai mică decît în spate, iar diferenţa dintre cele două înălţimi e numită "înălţime de atac" (ride height). Această diferenţă face ca întreaga maşină să se comporte ca o aripă întoarsă (de aceea fundul unei maşini cu efect de sol este numit şi "aripă inferioară").

În F1 se foloseşte soluţia fundului plat, conform unei decizii regulamentare menite să reducă apăsarea aerodinamică şi deci să limiteze vitezele maxime. Soluţia găsită de ingineri a fost însă utilizarea, în partea din spate a maşinii, a unui difuzor.
Aerul care circulă pe sub maşină este accelerat pentru a-i scădea presiunea, apoi difuzorul are rolul de a încetini şi destinde acest aer pînă la o viteză şi o presiune apropiate de cele ale mediului ambiant, pentru a micşora rezistenţele la înaintare (producerea de turbioane).

Pentru a se evita desprinderea stratului de aer de pe suprafaţa difuzorului("strat-limita") se foloseşte un flaps pe bordul de fugă al difuzorului (ca şi la aripile deportante). În acelaşi scop pot fi folosite şi evacuările gazelor arse de la motor, care au suficientă viteză pentru a mări viteza aerului din stratul limită şi pentru a întîrzia desprinderea acestuia de difuzor.

Difuzorul prezintă şi nişte "lamele" verticale cu rolul de ghidare a aerului şi de evitare a apariţiei turbulenţelor.

Scurt istoric:

• 1977 Apare Lotus Mk 78 (prima "maşină-aripă" în F1). Cu această maşină Mario Andretti a cîştigat patru curse în 1977. El spunea despre maşina sa: "78 parca e lipită de drum." Forma acestei maşini (la care întreaga caroserie joacă rolul unei aripi deportante) a oferit echipei Lotus un avantaj consistent (dar de scurtă durată) asupra celorlalte echipe.
• 1978 Apare Lotus Mk 79 (prima maşina de F1 cu efect de sol). Este succesorul logic al lui Mk 78. Suprafaţa inferioară a fost aplatizată şi deplasată mai aproape de suprafaţa pistei, ceea ce a dus la creşterea semnificativă a forţei de apăsare. Lotus Mk 79 l-a purtat pe Mario Andretti către şase victorii şi titlul mondial la piloţi în 1978.
• 1983 În urma creşterii exponenţiale a forţelor de apăsare prin efect de sol, sînt interzise prin regulament părţile inferioare în formă de aripă inversată, devenind obligatoriu fundul plat.