|
Fratele mai mic a lui Michael Schumacher, Ralf, și-a început cariera în 1997 la echipa Jordan, unde a pilotat pentru doi ani. Începutul a fost greu, cu multe ieșiri din cursă și tamponări, dar, treptat, și-a construit o reputație de bun pilot.
Norocul său a apărut atunci când fratele său l-a ajutat să negocieze un post de pilot pentru Williams în 1999. Acesta a fost anul în care Ralf a început să-și intre în mână. A început bine în prima cursă la Melbourne, locul 3, continuând cu un loc 4 în Brazilia și , de atunci, orice cursă terminată este o cursă terminată în puncte pentru tânărul german. A arătat o maturitate ce nu o văzuse nimeni până atunci și a primit multe aplauze pentr performanțele obținute în dificilul monopost FW21.
Acolo unde experimentatul Alex Zanardi s-a împiedicat și, apoi, a abandonat; Ralf a înflorit și a obținut toate cele 35 de puncte pentru echipa Williams în acel an. Ar fi putut să fie altfel pentru german, dacă echipa Jordan l-ar fi eliberat de sub contract, fără procesul pe care a fost obligat să-l intenteze. A fost extrem de aproape de a câștiga Marele Premiu al Europei, dar problemele tehnice l-au împiedicat, obținând în final locul 4.
Forma sa bună s-a menținut în 2000, locul 3 în Marele Premiu de la Melbourne în deschiderea sezonului. După ce tânărul și neexperimentatul Jenson Button a început să-i amenințe poziția, germanul a părut că a ieșit din formă. Totuși a reușit locul 5 în Campionat, fiind singurul pilot al echipei ce a reușit podiumuri în campionat.
Partenerul său pentru 2001, Juan Pablo Montoya, va fi un concurent puternic, iar Ralf va avea nevoie de tot talentul și concentrarea sa pentru a-și păstra locul 1 în echipa Williams. Relația dintre cei doi este deocamdată liniștită, deși Ralf a avut o prestație mai bună în pre-sezon.
Carieră >>> |
2000 |
Termină pe locul 5 în Campionatul Piloților cu 24 de puncte. Al doilea an cu Williams aduce o nouă abordare mai matură și rezultate mai bune. |
1999 |
Primul an cu Williams, obține 35 de puncte și locul 6. Termină pe podium de 3 ori Australia, Belgia și Marea Britanie și este foarte aproape să obțină prima sa victorie de Mare Premiu al Europei, dar eșuează datorită probleme tehnice. |
1998 |
Continuă să piloteze pentru Jordan, acumulează 14 puncte și termină pe locul 10. Locul 2 la Spa și 3 la Monza. |
1997 |
Își face debutul în F1 în Australia cu echipa Jordan. Termină pe locul 3 în Argentina și obține locul 11 Campionatul Piloților. |
1996 |
Câștigă Campionatul de Formula 3000 Japonia. |
1995 |
Al doilea în Marele Premiu de Formula 3 al Monaco, apoi victorie în Marele Premiu al Macao. |