Marele Premiu al Principatului Monaco - Monte Carlo
Circuit de Monaco

   imcircuitbelgium.gif (8288 bytes)

Distanță 262,680 km
Număr de ture 78
Distanță 3,370 km
Record de pistă Mika Hakkinen: 1:21.571
Viteză medie 147,772 km/h

 

[mărește poza]

 

Descriere >>>

Startul bun în circuit îl reprezintă apropierea și trecerea de primul viraj. Dacă piloții reușesc acest lucru, atunci au o șansă. Virajul Sainte Devote este un viraj de aproape 90 de grade de care piloții se apropie la o viteză de cca.275 km/h. Urmează o frânare puternică (forță de compresie=-3,6g) și o reducere a vitezei până în treapta a-2-a la 88 km/h. Montée du Beau Rivage urmează, o linie dreaptă ce trece prin fața renumitului Rosie's Bar, pe care se ating viteze de 265 km/h ce vor trebui reduse odată cu apropierea de Virage Massenet. Un viraj lung și larg, negociat apropape de bordură în treapta a-3-a la 130 km/h. Mașinile intră apoi în Virage Casino, un viraj scurt la dreapta, luat în a-2-a la 112 km/h.

Ieșind din virajul Casino, mașinile au prilejul unei scurte accelerări înainte de intrarea pe cea mai complexă parte a circuitului. Virage Mirabeau urmează, mașinile apropiindu-se la 208 km/h, rapidă schimbare de viteze în a-2-a, pentru acest alunecos viraj la dreapta, luat la viteză foarte mică - 48 km/h. La ieșirea din viraj apare Virage Loews, un "ac de păr" la stânga negociat în a-2-a la 32 km/h, cu volanul la maxim stânga, apoi la dreapta - acesta este locul unora din cele mai frumoase instantanee TV din F1. Seria virajelor se încheie cu Virage du Portier, un alt viraj rapid spre dreapta trecut în a-2-a la 80 km/h.

Ieșind din seria virajelor, mașinile intră în o lungă linie dreaptă prin tunel, unde se ating viteze de până la 280 km/h la ieșire. Ieșire ce este marcată rapid de șicana Nouvelle, negociată în treapta a-2-a la 48 km/h.

Cea mai spectaculoasă și faimoasă parte a circuitului este Tabac, dispusă de-a lungul portului, unde piloții ating 155 km/h în treapta a-4-a. Complexul Swimming Pool (piscina) reprezintă o scurtă piedică în circuit, obligând piloții să facă o sucesiune de schimbări ale treptei de viteză, oscilând între viteze 80 - 160 km/h. Această secțiune a circuitului a suferit modificări majore în sezonul 1997 pentru sporirea securității.

Virage de la Rascasse este cea mai înceată parte a circuitului, aici existând un "ac de păr" ce obligă mașinile la o viteză incredibil de mică pentru F1 - 32 km/h. În continuare, este o scurtă linie dreaptă și un viraj rapid spre dreapta, Virage Anthony Noghes, negociat în a-2-a la 72 km/h, înainte de accelerarea spre linia de sosire.

 

Trimite aceasta pagina unui prieten interesat
E-mail: